La un pahar de vorba.

    Intamplator, iesit la o cafea la un bar de cartier, m-am intalnit cu un vechi cunoscut, nu tocmai apropiat incat sa-l numesc prieten, dar nici departat incat sa nu-mi faca placere o conversatie cu dansul.
Discutia, m-am gandit sa o relatez aici, poate cineva invata ceva.
Eu: Salut domnule, nu ma asteptam sa te gasesc pe aici.
El: Oh, salut, sa stii ca e reciproc sentimentul.
Eu: Care mai e viata(bineinteles, curiozitatea)?
El: P-acasa, oarece odihna.
Eu: E bine, cred, dar, ce te solicita asa de mult?
El: Acum ceva timp, am renuntat la a ma mai gandi sa fac ceva in Romania, mi-am facut bagajul - un rucsac cu haine, m-am imprumutat de cateva sute de euro si am plecat in Anglia.
Eu: Si...?
El: Ajuns acolo, am cunoscut un om cu caracter care mi-a oferit un loc de munca, un loc in care sa stau, dupa 2 saptamani de dormit in parcuri, pe banci...
Eu: Pentru dormit pe banci ai plecat de acasa?
El: Nu stiam cu ce se mananca strainatatea, nu credeam ca totul e diferit...
Eu: Si...inca lucrezi la persoana respectiva?
El: Nu, am lucrat doi ani impreuna cu acesta, apoi, am mai gasit 2 baieti buni, am inceput ceva pe cont propriu, in constructii, a mers bine, ne-am facut o firma, micuta, 5 angajati, toti romani. Am lucrat saptamani in sir zi lumina, ne-am marit, iar acum, eh, acum e alta treaba...
Eu: Frumos, dar, de ce zici ca acum e alta treaba?
El: Pai, acum, am 14 colegi, sunt mai mult plecat, alerg dupa contracte, colaborari, etc.
Eu: Se pare ca esti sef, trebuie sa castigi foarte bine dupa urma lor.
El:  Cred ca da.
Eu: De ce doar crezi?
El: Pentru ca ceilalti 2 cu care am inceput, gandesc altfel, gandesc cum trebuie.
Eu: !?
El:  Pai...suntem 15, prindem un contract, il realizam, apoi, dupa ce se calculeaza toate cheltuielile, ramane profitul, pe care il impartim la 18.
Eu: Huh?
El: Vezi tu, aici apare diferenta aceea de gandire, pe care eu nu o aveam, pe care nici tu nu pari sa o ai.
Eu: Ce vrei sa zici?
El: Pai, Catalin, treaba sta cu totul altfel pentru ca oamenii nostri, 12 angajati, nu au salariu, ci cate o parte din cele 18 ale profitului.
Eu: Ciudat...
El: Deloc... 12 oameni - 12 parti ale profitului.
Eu: si voi, sefii?
El: Noi? Suntem 3, luam cate 2 parti fiecare.
Eu: Care mai e satisfactia de a fi sef?
El: Pai este, in primul rand vezi ca cei cu care lucrezi sunt multumiti, castiga bine si duc o viata buna impreuna cu familiile, vezi ca omul vine zambind la serviciu si, desi munceste uneori si 12 ore, nu se plange, nu discuta pe la spate.
Eu: Pai si tu?
El: Si eu ce? Eu castig dublu, n-am nevoie de mai mult sa imi permit o viata lipsita de probleme. Nu cred ca e o diferenta daca locuiesc intr-o casa cu 20 de camere sau intr-un apartament cu numai 2. Tot un pat folosesc noaptea, tot de o baie am nevoie, nu imi trebuie Jaguar sau Bentley sa merg de acasa catre munca sau oricare alt loc in care ma deplasez, imi e suficient Ford-ul asta.
Eu: ...cred ca da.
El: Imi pare rau, dar trebuie sa plec, poate ne mai vedem.
   Si a plecat...dar, odata cu el, au plecat si ideile mele despre viata asa cum credeam eu ca ar fi trebuit sa fie.Nu pot decat sa-i multumesc pentru ca mi-a deschis ochii, sau, altfel spus, m-a mai desteptat putin.

Fenomenul downshifting – sau “dincolo” de top management - Aurora Liiceanu

     Un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur si simplu si contempla marea. Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa mai ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia. Acesta incepe sa ii arate care sint avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul raspunde: Si acum ce ti se pare ca fac?

     Downshifting- ul s-a nascut din refuzul societatii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialista) de a nu deveni sclavul valorilor materiale si de a-ti consuma toata existenta alergind dupa bani, dupa o pozitie ierarhica. Downshifting- ul inseamna refuzul de a intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de baza este ca de fapt calitatea vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material -nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti sa fi fericit, multumit in viata -, ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel incit sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etica a muncii. Downshifting- ul nu poate fi la noi, pentru ca noi sintem o societate care am demarat dupa ‘90 in plin materialism grosolan si exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este o dominanta a vietii. Toata lumea priveste cu admiratie si invidie desfasurarea cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate a inceput sa fie pus sub semnul intrebarii. Din aceasta perspectiva un om din est (din tarile postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decit unul din vest, o sa isi doreasca o masina mai buna, o sa fie, cum se spune, victima societatii de consum intr-un mod cu totul necritic, o sa-si ia tot ce este mai scump si o sa o faca ostentativ si in mod excesiv. Deci noi, in momentul de fata, sintem o societate cu valori materialist – excesive, spre deosebire de cealalta societate, in care oamenii profita de tot ce este modernitate pentru a spori confortul vietii, dar si calitatea ei. Eu cred ca nivelul de la care pornesc ei este mult mai inalt decit al nostru. Adica ei nu au o populatie care supravietuieste ca la noi si aceasta conditie bazala, minima pentru a trai relativ decent este realizata cam la toate categoriile sociale. Faptul ca exista oameni care stau pe strada, sau care refuza sa intre in alt tip de inregimentare, in aceasta ordine a vietii, tine si de o patologie sociala care este legata de postmodernism, nu tine de saracie, pentru ca in strainatate abundenta de lucruri materiale fac sa existe o anumita satietate. Cu alte cuvinte, cu doua perechi de blugi si cu zece maiouri poti traversa o vara. Noi cred ca sintem intr-o perioada in care a inceput sa se vada aceasta adictie de shopping, care tine de centrarea de materialism, prin manipularea sau si prin manipularea data de publicitate, care indeamna necritic catre consumerism. Asta nu inseamna ca la ei nu exista asa ceva, insa sint mult mai potoliti si ceea ce este interesant este aparitia acestui curent critic ca schimbare a stilului de viata. La noi nu exista deloc o atitudine critica, ba dimpotriva, cum am mai spus, este vorba de invidie si chiar o rautate de a scotoci, sa vezi cit si-a mai luat, cite vile si-a luat, cum e vila etc. Exista o dorinta evidenta a unora de a fi invidiati pentru bunastarea lor materiala excesiva pe care ei o coreleaza cu reusita sociala sau cu reusita existentiala. Numarul, cantitatea contează, si pretul. In general downshifting- ul pune accentul asupra unei idei importante: exista si alte laturi ale vietii care sint importante si pe care le poti realiza daca ai bani, dar nu neaparat foarte multi bani: relatiile, prietenii, placerea de a sta la ora 11 dimineata pe malul unui riu, sau trezitul de dimineata la ora 10, cu gazeta in pat etc. Vedem o graba teribila a tinerei generatii de alerga după bani si de a uita sa traiasca. Pentru ca sa ilustrez acest lucru am gasit un text foarte critic, in care un specialist in marketing se refera la ce se intimpla la noi in Romania :”am vazut fete care, atunci cind s-au angajat in agentie, erau ca niste mere sanatoase din care iti venea sa musti cu pofta; astazi sint niste scovergi iradiate de computer. Oricum, ar gasi cu greu un barbat la ora la care pleaca de la birou si daca ar apela la solutia cea mai la indemana, un coleg de birou, tot nu ar plesni-o: e cunoscut faptul ca stresul cauzeaza sterilitate masculina. Probabil ca la ora la care scriu aceste rinduri ele se afla tot la birou bibilind un mediaplan sau pregatind press release-ul unui client isteric si mitocan care nici macar nu stie sa spuna “multumesc”. Pentru simplul motiv ca “doar te platesc, nu?” In nici un loc, sau meserie, densitatea de impostori pe metru patrat nu e mai mare ca in marketing si publicitate. E interesant ca mai mult este afectata partea feminina, pentru ca, daca inainte exista acest stereotip – cind ai o fata este bine sa intre in invatamint (invatamintul a fost totdeauna feminizat, pentru ca iti permite sa mai cresti un copil, sa mai faci o mincare, sa mai stai pe acasa si sa ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie sa tina si o casa), astazi, este ciudat pentru ca nu se mai intimpla, fetele nu se mai fac deloc profesoare – intra in jurnalism, daca au noroc lucreaza la televiziuni -, iar cele care mai exista se duc mai degraba la gradinite particulare pentru bani mai multi. Deci, majoritatea intra in jurnalism si in marketing, profesii extrem de consumatoare de timp, extrem de mobile si de dinamice, la care salariile pot fi substantiale, dar daca stai sa te gindesti mai atent iti dai seama ca de fapt sint foarte prost platite pentru cit de rar dai pe acasa. De ce a aparut downshiftingul? Pentru ca este vorba de manipulare, de o anume conditionare in privinta statutului de consumator. Se zice ca femeile vin tarziu acasa, dar cu foarte multi bani, cu banii aceia cumpara foarte multe lucruri si il fac pe copil sa devina la rindul lui consumator si il conditioneaza. Copilul, la rindul lui, este plin de bani, dar fara parinti – copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de acasa. Consumul de droguri este si o forma de protest nu numai o adictie, un semnal de alarma pentru parinti, pentru ca imitatia nu este suficienta ca sa explice raspindirea acestui fenomen.. Ca fenomen, downshifting- ul nu merge la noi, mai ales pentru ca el are si o componenta intelectuala, care include preluarea critica a valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viata, plasarea intr-un cimp al invatarii de calitate ai al cresterii personale, practic imposibila in conditiile in care stai zece ore la serviciu, te duci la workshopuri, teambuilding- uri (aflate la noi in plina moda).Toate duc la confiscarea individului pentru profit. Tineti minte ca in ‘90 atractia fata de domeniul privat a fost marita si prin schimbarea limbajului de nomenclatura a muncii, orice contabil era director economic. Toate aceste etichete care citeodata nu mai aduc bani, dar care psihologic motivează individul si il fac ca sa accepte sa lucreze mai mult, uneori fara o crestere salariala, pentru prestigiu, flateaza nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie psihologica folosita foarte mult in manipulare. Atita vreme s-a spus ca nu este bine sa existe relatii sotsotie la slujba, acum se reia ceva care seamana foarte mult cu comunismul. Dimpotriva, trebuie sa fie casatoriti, sa stea cit mai mult acolo, sa aiba gradinita pentru copii si unde sa manince, individul nu mai are decit week-endul care uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujba in continuare, deci practic este o “deprivatizare” a individului. Acesta se intimpla la noi si oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sarit cu atita graba in aceasta poveste care este realmente gindita foarte bine, tocmai pentru a confisca total un individ in favoarea profitului. Psihologii s-au gindit foarte bine, creste numarul de divorturi, femeile si barbatii nu mai pot sta impreuna nici macar in week-end deoarece toate aceste reuniuni (teambuilding- uri) se fac de obicei in afara, se cheltuie foarte multi bani, te incinta ca este un hotel scump, dar trebuie sa raspunzi la intrebarea ce se intimpla cu familia, pe care nu poti sa o neglijezi. Ideea transmisa prin downshifting este aceea de a invata sa stii cind sa te opresti, pentru ca nu ai nevoie de mai mult ca sa poti sa ai satisfactii nebanuite in viata, sa nu devii un robot, un om “simplificat”, un nevrotic sau un isteric. Acesta necesita o depasire a ideii de supravietuire, un om care supravietuieste fie nu mai face nimic si atunci il tiraste societatea ca stat, fie intra in aceasta cursa pentru ca nu mai vede nici o alta alegere. Cind ai foarte multi bani si continui sa muncesti ca un robot, sau cind ai mult mai mult decit iti trebuie, ideea de a reconsidera ce iti trebuie (cu cele doua componente: materiala si spirituala) e vitala. Partea spirituala nu se poate face in supravietuire. AL: Cred ca da, in sensul ca poate sa arate faptul ca avea de mic mai multe motivatii, hobbyuri, de a fi plasat mai realist intre principiul placerii si principiul realitatii, te face ca oricind sa te poti opri si sa ai ce face, sa nu ramii gol. Hobby-ul, cum se zice in sociologie, raspunde unui eu neutilizat. Vorbeam de principiul placerii si principiul realitatii: exista principiul realitatii, trebuie sa faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie sa iti ramina ceva care, sa raspunda unor nevoi personale, sa-ti dea satisfactii. Este de dorit sa iti ramina permanent niste lucruri pe care vrei sa le faci. Trebuie sa stii ce sa faci dupa aceea. Sint foarte multi oameni care se plictisesc, care nu isi dau seama ca ar putea fi folositi, iar societatea nu ii foloseste, ei devin resurse umane care se irosesc. Dar la noi exista acest curent, daca nu-ti da bani sa nu faci. Aici remarc o deosebire fata de lucrurile bune pe care le-am descoperit in strainatate, ca mai poti fi util, ca mai poti sa te duci undeva, socializarea in orice caz este un fapt pozitiv, nu poti sa te retragi din lume. Deteriorarea relatiilor interpersonale este o consecinta a lipsei de timp. Vedem in filme politisti extraordinar de motivati, care lucreaza foarte mult si sint parasiti de sotii (aici poate ca nu este vorba de partea materiala ci de faptul ca nu esti in stare sa ai o proportie fericita, echilibrata intre investitiile pe care le faci profesional fata de cele pentru familie), care stau cu o sticla de whisky singuri in camere destul de modeste. Este vorba de a-ti regindi existenta si de a vedea ce prioritati trebuie sa ai in raport cu o existenta in care sa nu uiti ca exista si natura si timp liber, sa revalorizezi prietenii si lectura, sa te uiti in dreapta sau stinga, sa ai surse multiple de satisfactie personala. Acest lucru cred ca la noi inca nu este posibil, sintem inca morti dupa vitrine. Cred ca downshifting- ul aduce o mai buna convietuire intre “a fi” si “a face”, pentru ca se zice ca occidentul este centrat pe “a face”, fara simt critic, iar ceilalti sint pe “a fi”, fara simt critic (se zice ca in India exista obezitate spirituala, iar in America exista obezitate materiala). Totusi in civilizatie exista nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poti dormi pe strada, nu poti trai in halul in care se traieste in tarile cu obezitate spirituala. Nu sintem in stare sa luam ce e bun dintr-un loc si ce e bun din celalalt loc si sa facem o sinteza care sa fie superioara fiecareia din cele doua forme, sa nu traim in extreme. Retina isi pierde sensibilitatea atita vreme cit nu mai exerseaza alt peisaj decit canile de cafea, aparatele de facut cafele si monitorul computerului. De altfel si lectura s-a pierdut tot din acest motiv si cred ca se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct de vedere psihologic: se mareste nevoia aceasta isterica de alternanta, de schimbare pe care o propune modernitatea in detrimentul capacitatii de concentrare. Filmele de actiune induc un ritm alert al vietii, care se rasfringe asupra psihismelor noastre. Toefler spunea ca oamenii nu mai investesc in alti oameni, investesc in obiecte de aruncat, de unica folosinta. Un anumit tip de cultura a relatiei se pierde, avind in vedere ca sintem intersanjabili, oamenii nu se mai fixeaza in relatii de lunga durata, sintem ca intr-o miscare browniana, toti oamenii sint frumosi, frumusetea se vinde, aceasta cursa de a fi altul si un refuz de a fi tu pina la urma. Aceasta necorelare intre nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce in ce mai mica afirmarea de sine, trebuie sa semeni cu Cher, cu Britney Spears) si dependenta de altii, de grup, reprezinta o negare a unor principii psihologice adinci, care sigur modifica structura personalitatii. Nevoia excesiva de imitare – modelele celebritatii -, admiratia pentru persoanele cu vizibilitatea sociala, care apar la televiziune, publicitatea, aceste identificari care se propun si care sint preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea este o oportunitate foarte cautata pentru ca vizibilitatea sociala poate avea efecte pozitive: gasesti o slujba, iti faci relatii, te poti cupla, poti sa faci aranjamente, te poti “marketa”etc. Downshiftingul este un si un refuz al formei fara continut. Astazi, industria schimbarii, a denaturarii, sau a renaturarii chirugia estetica, de pilda, e la moda pentru ca inegalitatea prin natura era singurul lucru care facea ca oamenii sa fie diferiti cel putin din punct de vedere fizic. Acum daca se pierde acest lucru – cum este si firesc – posibila explicatie ar fi ca nu putea sa se nasca decit intr-o epoca in care s-a lansat transplantul si clonarea.
       Cineva spunea intr-un interviu ca “toti oamenii vor fi foarte diferiti, foarte frumosi, la fel”. Nu este decit o schimbare a formei, continutul nu contează. Imaginea este totul. Sintem in pline provocari ale identitatii: cine esti, ce alegi, de unde esti, din ce grupa faci parte. Avem foarte multa informatie, cimpul de alegeri este urias, dar ne lipseste discernamintul si ne lipsesc criteriile. De ce este bine asa si de ce nu este bine asa? Daca inainte opozitia între bine si rau avea o demarcatie clara, existau percepte religioase – asa e bine, asa nu e bine -, astazi nimeni nu iti spune ce e bine si ce e rau. Tu trebuie sa alegi si sa suporti consecintele.
ED: Estimati ca vor exista niste apropieri intre marile companii si fenomenul downshifting, pentru a impiedica exodul de capital uman catre aceasta deschidere a vietii?
AL: Nu stiu, ma gindeam ca exact acest evazionism va fi preluat de cineva care va vedea un profit, l-ar prelua si apropia, l-ar transforma intr-un profit in sensul ca nimic din ce rasare ca germene de interes nu ramine ascuns. Aici cred ca exista un pericol pentru ca sint de acord ca s-a nascut transplantul. Apar, insa, si forme patologice ale unei intentii bune de la inceput. De altfel, in cartea lui Beigbeder chiar acest lucru se spune: ca te refugiezi pe o insula si acolo se reia acest ciclu, in sensul ca incepi sa te plictisesti ca ai numai natura, ca maninci, ca stai degeaba, ca ai multi prieteni si intri intr-un alt tip de nevroza.
ED: Vorbim de o limita a downshiftingulul, daca mergi catre extrema aceasta te paste ruperea totala de lume. AL:Haideti sa luam fenomenul “hippies”, care sa zicem ca nu poti sa il vezi ca un downshifting, insa intr-un fel de avangarda poti sa il vezi daca fortam putin lucrurile. Refuz scoala, refuz caldura, refuz apartamentul, acest mit al lui Robinson Crusoe care ne bintuie din cind in cind si pe care se bazeaza si evaziunea catre tara, catre rustic. Dar ce s-a observat pina la urma? La primele boli mai dure, au fugit la spital. Prin urmare, e foarte greu sa iti asumi ceva cu totul nou. Pina la urma sintem convinsi si de beneficiile socialului. Ideea este ca stilul de viata a devenit o problema, a alegerilor in societatea de astazi. La un moment dat se spunea despre femei: te mariti repede, faci repede un copil, il cresti pina la 26, 27, 28 de ani si la 28 ani cu un copil mare iti incepi viata. Poti face o facultate, esti inca tinara si poti sa iti reiei o alta viata. Se poate si invers, iti incepi cariera, lucrezi de innebunesti si la 34, 35 ani cind esti pe ultima suta de metri faci un copil. Acum la noi se poarta adoptia, anumite categorii, din varii motive s-au gindit sa impace si capra si varza si atunci isi fac o cariera, castiga bani si fiind si mai eliberate de maternitate, adopta copilul ca o forma de a compensa frustrarile. Pe de alta parte, copilul devine o forma de lux, pot sa imi permit un copil in conditiile astea, nu ca il fac sau il iau si il cresc, pentru ca eu fac banii, eu i-am facut si nu depind de nimeni. Este o actiune voluntar – monoparentala la aceasta categorie. Avem foarte multe forme. Una peste alta ideea este ca stilul de viata incepe sa preocupe foarte mult individul si cred ca daca o luam filozofic, motivul se naste din ideea aceasta a utilitatii vietii. Inainte viata se traia, acum trebuie sa ii gasesti o justificare.
ED: Adica intii traiesti particica aceea de viata si dupa aceea iti mai trebuie alti 15 ani sa o explici.
AL: Exact. In orice caz omenirea este extrem de pestrita si exista foarte multe formule pe care ti se propun ca fezabile. Cind am zis de subdiviziuni m-am referit de exemplu la casatorie. Vrei relatii seriale fidele sau vrei hopuri, urcusuri si coborisuri, incet incet, ai facut o investitie in cineva, sau mergi in aceasta idee de relatii seriale. Ai de ales. Era mult mai comod cind ti se spunea cum trebuie sa faci. Era clar ca era inspre binele tau sa preiei un model. Acum esti pus in fata multor modele, submodele sau contramodele si trebuie sa alegi ce vrei.. Ideea este ca viata nu are sens, ca trebuie sa ii dai tu un sens. Inainte avea un sens in sine, acum trebuie sa ii gasesti tu sensul, ceea ce reprezinta o intreprindere destul de dificila. Uneori am vazut ca acest lucru poate fi si una dintre explicatiile sinuciderii la tinerii care nu gasesc acest sens. Cel care sa-ti spuna ca merita sau ca este o datorie sa traiesti.. Generatiile mai vechi nici nu si-au pus problema, traiau pur si simplu.
ED: In privinta mediului romanesc spuneati ca downshifting- ul nu e de interes, de actualitate. Puteti face o estimare, in privinta a ceea ce ar mai trebui sa treaca peste noi, ce ar trebui sa mai invatam pentru a ajunge in ipostaza de a marsa catre acest fenomen?
AL: Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca reflexia fata de propria viata in termeni mai evoluati nu se face decit in momentul in care ai asigurate conditii de viata decente. Nu neg ca oamenii care sint foarte saraci nu isi pun probleme de ce sint in halul asta de saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac in alti termeni decit cei care au tot ce le trebuie, sau in orice caz sint multumiti si isi pun problema ce fac cu viata lor. Primii trebuie sa lupte ca sa traiasca, iar ceilalti trebuie sa dea un sens vietii. Este o mare diferenta. Cind am citit despre downshifting pot sa va spun ca mi-a venit in cap un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult acest fenomen: un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur si simplu si contempla marea. Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa mai ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia. Acesta incepe sa ii arate care sint avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul raspunde: si acum ce fac? Probabil ca acel om avea o casa deasupra capului, vremea era destul de ospitaliera cu el, peste putea sa isi prinda daca ii era foame si nu isi dorea sa intre in aceasta cursa.
ED: Considerati ca oamenii care au beneficiat de provocarile downshifting- ului intr-o anumita portiune a vietii lor vor fi capabili sa genereze alte valori pentru societate decit cele la care au apelat initial, adica vor putea sa genereze valori postmoderne? Daca da, in ce sens? Este nevoie in aceasta viata de relatii, ori pentru aceasta trebuie sa intelegi ca uneori ti se face un bine, ca lucrurile nu sint alba – neagra, ca sa poti sa spui ca te duci sa te ocupi de niste copii parasiti sau de natura, dar daca nu imi dai nici un ban mai bine stau acasa. E foarte gresit pentru ca foarte multi oameni intra in depresie tocmai pentru ca nu sint relationati sau nu-si gasesc o utilizare. Acesta este un lucru negativ in societatea romaneasca. Sigur ca exista oameni saraci care trebuie sa alerge dupa bani si nu pot face astfel de lucruri, dar sint oameni care care ar putea face ceva, dar care prefera sa stea pasivi. Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viata pina la urma, stilul vietii se schimba total, dar pe de alta parte el nu putea sa apara la noi in societate, la noi este prematur sa admitem o asemenea evolutie. Nu neg insa ca sint oameni care ar putea sa faca downshifting si nu fac, ceea ce inseamna ca fie sint definitiv pierduti, fie ca nu au alte resurse, fie nu au nici o motivatie intrinseca, adica in sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informatia, etc, nu exista. In incheiere as spune ca oamenii cauta frumusetea vietii in marile reusite si asa mai departe, fara a acorda importanta gesturilor mici, cotidiene. De fapt acestea fac cursul vietii. Viata are si ceva care trebuie trait, adica munca e foarte buna, insa ideile despre munca si activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sint importante. Este ca atunci cind esti concentrat pe ceva si nu mai vezi nimic in jur.

Atentie la zebra, chiar daca te dai leu!

"Atentie la zebra, chiar daca te dai leu in fata pasagerului din dreapta" - ceea ce as spune catorva indivizi care si-au procurat permisul de conducere mergand pe teren viran, sau, poate chiar fara ca macar sa fie prezenti in automobilul cu care si-au sustinut proba practica.

Spun asta pentru ca nu rar mi-a fost dat sa vad persoane lovite pe trecerile de pietoni (sa fiu chiar eu una din acele persoane), sau, persoane ratate la mustata in aceeasi situatie doar datorita faptului ca au reflexe bune si conditia fizica (sau, altfel spus, noroc) la maxim.

Zebra, cunoscuta si sub numele de trecere de pietoni e zona aceea cu dungi de pe la semafoare, intersectii, de pe langa scoli...bucata aceea de sosea care cere un pic de atentie, autocontrol, rabdare si mai ales viteza limitata - aceasta fiind definitia data analfabetilor ce detin permis de conducere fara sa fi trecut prin scoala (si sunt, garantez).
Acestea fiind spuse, in trafic, domnule sofer, nu fi bizon si nici leu dar incearca sa fii om.

Mi se rupe, de tot.

Asta am constatat ridicandu-ma pe un scaun sa-mi aranjez perdeaua. M-am intins, ceva a pocnit in mine, tare, o durere m-a secerat pentru 2 secunde (sau poate mult mai putin) si aproape am picat de pe scaun. Acum tastez, nu mai simt decat o umbra a ceea ce a fost. E vai de spinarea mea...mare dreptate avea profa de sport din gimnaziu cand nu recomanda sariturile de la mari inaltimi...dar de...lumea era a mea, nici un copac mediu nu mi se parea prea mare sa-l "escaladez" si sa-l cobor dintr-o saritura. Deh...eram stapanul universului meu, nimic nu ma putea opri sa privesc lumea din parc de sus...dar...sunt optimist...or sa imi treaca toate, peste 60 de ani...

Somn in natura.

Gardian de nevoie!

Multumesc Andu

Peştele Pangasius

Industrial cultivat în Vietnam , de-a lungul râului Mekong , pestele Pangas sau Pangasius (cum il stim noi ), a fost introdus recent pe piaţa.
Intr-o foarte scurtă perioadă de timp, acesta a crescut în popularitate în Franţa si in intreaga Europa. Francezii infuleca Pangasius ca si cum ar fi ultima lor masa. E un peste foarte accesibil ca pret(relativ ieftin), se vinde mai ales ca fileuri fara oase şi are o aroma şi textura neutra (blanda); mulţi l-ar compara cu codul. "But as tasty as some people may find it, there`s, in fact, something hugely unsavory about it".
Desi unii oameni il gasesc gustos, de fapt, ceva este extrem de neplăcut. Sper că informaţiile furnizate aici va vor servi ca informaţii importante pentru dumneavoastră şi viitoarele alegeri vis-a-vis de produsele pe care le introduceti in alimentatia Dvs. si a familiei Dvs. Iată de ce este mai bine sa nu cumparam pangasius:
Pangasius sunt plini cu un nivel ridicat de otrăvuri şi bacterii. (arsenic, deseuri / dejectii chimice etc.).Si asta pentru ca raul Mekong este unul dintre cele mai poluate râuri de pe planetă, aici sunt crescuti pangasius, iar industriile dezvoltate de-a lungul râului arunca substanţe chimice şi deşeuri industriale direct în el.
A se lua aminte : un prieten a testat in laborator acest peşte şi ne spune sa evitam consumarea lui, datorită riscurilor mari de contaminare. Indiferent de rapoartele şi recomandările împotriva vânzarii, supermarketurile inca vând publicului larg, chiar daca stiu că sunt contaminate, pentru ca acest peste se cumpara foarte bine si, implicit, profiturile companiilor cresc. Dumnezeu sa-i ierte pe cei care fac acest lucru!

Pangasius nu este un peste ecologic, ba, dimpotriva, este un experiment genetic si o "bomba" biologica. Pangasius este situat la polul opus alimentelor ecologice, si, mai nou, pentru ca cererea a devenit foarte mare pe pietele din intreaga lume, deseori sunt injectati cu hormoni proveniti din urina deshidratata, deoarece au constatat ca astfel pestii cresc mari mai repede si carnea lor devine mai "pufoasa"..

Studiati si dvs. toate informatiile legate de acest nou "trend" de peste si luati singuri decizia daca il mai consumati sau nu!

Sursa :
www.banknews.ro
www.romedic.ro
www.dietmindspirit.org

Mi-e dor....

...de un pescuit...de miscarea barcii in mers, de schimbatul momelilor, de agatat in butuci, de muscatura stiucii simtita in manerul lansetei, de eliberarea capturii numai dupa ce mi-am zdrelit degetele incercand sa recuperez carligul, fie el simplu, dublu sau triplu dintre falcile pline de dinti a marlitei.

">

A venit "iamna"

Uichendu' ce a trecut mi-a lasat un gust... de mai bine nu ar fi fost uichend. Daca ar fi fost luni, n-ar fi fost sambata deci, n-ar fi fost uichend, si eu n-as fi iesit, deci, ar fi fost bine. Nasol, sau poate nu tocmai, dar, nu ce asteptam eu de la zilele astea. Vroiam sa fie bine, speram, si a fost, dar putin, duminica. Sambata, urat, tare urat. Vreme aiurea (ah...de ce esti tu Florida peste mari si tari), munca (de data asta la curte), accident de munca (un inceput de rastignire, involuntara), din fericire nimic serios, si apoi...somn...1 1/2 bere in oras cu prietenii (mult mai putini decat speram ) si somn iar... Nu mai vreau "iamna", e urata combinatia de ger cu ploaie...lumea nu iese din casa, nu se plimba...ca de...ploua, sau, e ger, sau...cum e "iamna" acum, se intampla amandoua odata.
Vreau vara sau...macar primavara, sau...o combinatie intre ele.

Fata batrana sau baba tanara?

Nu stiu voi cum sunteti dar eu sunt contrariat de comportamentul batranilor (fara misoginism, al batranelor de fapt). Merg zilnic cu mijloacele de transport in comun si, nu rar mi-a fost dat sa vad doamne cu o varsta respectabila cu comportament cel putin ciudat gen:

    -Vai mamaie, nu ma lasi pe mine sa stau jos, ca sunt batrana si nu mai pot...

Ok, nimic deosebit, se rezolva, cand doamna care iti spune asta, este o mamaita veritabila, cu batic si ilic. Ce te faci insa cand iti spune asta o domnisoara la 80 de ani cu parul de culoarea morcovului, fard mov, ruj rosu intens, gene rimelate si unghii vopsite roz in timp ce clipeste des la tine, zambind mai ceva ca Iliescu la o sedinta foto???

4 zeciu sau "troleu de Constanta"

In Constanta, am intalnit 2 categorii de soferi de troleu (aka vatmani, piloti, conductori):   1. Soferul de camion de marfa ce nu necesita indemanare.

    2. Soferul de dric.

Detalii:

    1. Troleul 4zeci (b-dul Mamaia - str. 1907 - b-dul Ferdinand): 70 km/h intre 2 semafoare, franat cat mai brusc, de preferat sa pice calatorii de pe scaune iar cei ce au norocul sa fie in picioare, sa faca o mare gramada precum cele de la rugby.

Pro:

Timp de parcurs relativ scurt intre punctul A si punctul B cand esti grabit si nu ai bani de taxi.

Contra:

Ajungi de la punctul A la punctul B intr-un timp relativ scurt pentru ca apoi sa te deplasezi de la punctul B catre punctul C sa-ti ingrijesti eventualele fracturi, sa acoperi vanataile acumulate pe parcursul a 10-15 min.

    2. Troleul 4zeci (b-dul Mamaia - str. 1907 - b-dul Ferdinand): 20km/h pe tot parcursul traseului, in cazul in care la 200 de metri in fata nu exista trecere de pietoni sau semafor (caz in care 10km/h sunt un pic cam mult).

Pro:

Poti admira rasaritul soarelui din mare (cat se poate vedea printre blocuri).

Contra:

Sa pleci cu jumatate de ora mai devreme din casa, sa ai garantia ca ajungi din pct A in pct B in timp util.

Sa suporti conversatia intre doua doamne despre deglutitia (detalii gen marime, culoare, miros, suprafata - bineinteles incluse) celui mic (ce se naste din vipera...) 

 

Morala:

Ori iti iei bicicleta sau mergi pe jos (daca gandesti "verde"), ori faci un credit in banca sa-ti iei Hummer (ce D-zeu, n-avem ce manca, dar trebuie sa omoram dusmanii).