Mi se rupe, de tot.

Asta am constatat ridicandu-ma pe un scaun sa-mi aranjez perdeaua. M-am intins, ceva a pocnit in mine, tare, o durere m-a secerat pentru 2 secunde (sau poate mult mai putin) si aproape am picat de pe scaun. Acum tastez, nu mai simt decat o umbra a ceea ce a fost. E vai de spinarea mea...mare dreptate avea profa de sport din gimnaziu cand nu recomanda sariturile de la mari inaltimi...dar de...lumea era a mea, nici un copac mediu nu mi se parea prea mare sa-l "escaladez" si sa-l cobor dintr-o saritura. Deh...eram stapanul universului meu, nimic nu ma putea opri sa privesc lumea din parc de sus...dar...sunt optimist...or sa imi treaca toate, peste 60 de ani...